faptul ca am inceput sa citesc o carte cu titlul "totul despre baieti" (nick hornby) a fost destul de ciudat in the first place. apoi, faptul ca am perseverat in a o citi, desi nu imi spunea mai mult decat o noua poveste cu niste noi personaje care fac niste noi lucruri banale, a venit de la sine.
din pacate, nu am reusit sa aflu nimic nou despre baieti din cartea asta. dar macar, finalul m-a rasplatit cu niste fraze pe care le-am gandit pana acum de mii de ori, si in mii de forme. ciudat cum ajung sa imi placa doar lucrurile care vorbesc despre mine. chiar si atunci cand ma jignesc.
mai jos:
"viata era pana la urma ca aerul. will nu se mai indoia de asta. nu parea sa existe nici un mod de-a o tine la respect si tot ce putea sa faca pe moment era sa o traiasca si sa o respire. cum reuseau oamenii sa o traga in plamani fara sa se inece ere un mister pen tru el: era plina de depuneri. asta era un aer pe care aproape ca puteai sa-l mesteci".
"faptul ca o dorea atat de mult pe rachel inca il speria pe will. in orice moment, i se parea lui, femeia putea sa decida ca will dadea prea multa bataie de cap, ca nu era bun de nimic, sau ca nu era in stare de nimic in pat. ar putea sa cunoasca pe altcineva; ar putea sa ajunga la concluzia ca nu voia o relatie cu nimeni. ar putea sa moara brusc, fara avertisment, intr-un accident de masina, in drum spre casa, dupa ce il va fi lasat pe ali la scoala. se simtea ca un pui de gaina al carui ou crapase, iar el era afara, in lume, tremurand si nesigur pe picioare, fara macar un costum paul smith sau o pereche de rayban care sa-l protejeze. nici macar nu stia la ce bun toata frica asta. ce bine-i facea? nici unul, din cate isi dadea seama, dar era prea tarziu ca sa mai puna intrebarea asta acum. tot ce stia era ca nu exista cale de intoarcere; acea parte din viata lui se terminase".
din pacate, nu am reusit sa aflu nimic nou despre baieti din cartea asta. dar macar, finalul m-a rasplatit cu niste fraze pe care le-am gandit pana acum de mii de ori, si in mii de forme. ciudat cum ajung sa imi placa doar lucrurile care vorbesc despre mine. chiar si atunci cand ma jignesc.
mai jos:
"viata era pana la urma ca aerul. will nu se mai indoia de asta. nu parea sa existe nici un mod de-a o tine la respect si tot ce putea sa faca pe moment era sa o traiasca si sa o respire. cum reuseau oamenii sa o traga in plamani fara sa se inece ere un mister pen tru el: era plina de depuneri. asta era un aer pe care aproape ca puteai sa-l mesteci".
"faptul ca o dorea atat de mult pe rachel inca il speria pe will. in orice moment, i se parea lui, femeia putea sa decida ca will dadea prea multa bataie de cap, ca nu era bun de nimic, sau ca nu era in stare de nimic in pat. ar putea sa cunoasca pe altcineva; ar putea sa ajunga la concluzia ca nu voia o relatie cu nimeni. ar putea sa moara brusc, fara avertisment, intr-un accident de masina, in drum spre casa, dupa ce il va fi lasat pe ali la scoala. se simtea ca un pui de gaina al carui ou crapase, iar el era afara, in lume, tremurand si nesigur pe picioare, fara macar un costum paul smith sau o pereche de rayban care sa-l protejeze. nici macar nu stia la ce bun toata frica asta. ce bine-i facea? nici unul, din cate isi dadea seama, dar era prea tarziu ca sa mai puna intrebarea asta acum. tot ce stia era ca nu exista cale de intoarcere; acea parte din viata lui se terminase".
