Monday, July 14, 2008

because

pentru ca vreau sa scriu altfel si despre altceva
pentru ca singurele doua reviste pentru care urma sa scriu in vara asta m-au dezamagit
pentru ca una dintre ele - the better half - se desfiinteaza
pentru ca toate dorintele sunt vane in cele din urma
pentru ca nu gasesc cuvintele potrivite. si pentru ca asta incepe sa ma defineasca

SUNSET RUBDOWN
Au cântat în Lyon, într-un club amplasat pe un vapor, care se numeşte Sonic. Nu este un vapor în adevarul sens al cuvântului, mai degrabă o bărcuţă ruginită care scârţâie din toate oasele. Se fumează pe punte. Când am ajuns acolo, pe vaporaş nu erau decât trupele din deschidere, 9-10 oameni. Am plătit opt euro pentru al treilea bilet vândut până atunci pentru concert.
Când am decis să plec într-o vacanţă absolut neprogramată, faptul că pe traseu mă intersectam într-un club cu cei cinci canadieni de la Sunset Rubdown a avut o influenţă aproape decisivă. Concertul era programat pe 4 iunie. Bilete mai erau sigur, îmi spusese, la telefon, unul din angajaţii clubului. După ce am trecut de găştile de negri de la periferii, care mă fixau cu ochi destul de nepământeşti, după ce am mers în jur de zece staţii cu tramvaiul T1, am traversat centrul şi apoi unul din podurile peste râul Saône, am ajuns la adresa Quai des Etroits nr 4. Am ajuns acolo în jur de ora 9. Deşi concertul era programat pentru 8, locul era pustiu. Am intrat. “Oui, biensur, Sunset Rubdown chantent ici ce soir”. Am mai aşteptat aproximativ o jumătate de oră până a început prima trupă din seara aia. Se numeau Solar şi arătau destul de sălbatici şi speriaţi pentru o trupă din Lyon. A doua trupă se numea (Please) Don’t Blame Mexico şi venea din Paris. Cu un sunet ceva mai înghegat şi ceva bucăţi care aduceau a Sunset Rubdown, aceştia au reuşit să îi aducă în faţa scenei pe cei 20-30 de oameni care se adunaseră până la acea oră în bar.
Când au coborât de pe scenă, iar mulţimea s-a făcut din nou nevazută (în club nu se fuma), Spencer Krug, solistul trupei Sunset Rubdown (acelaşi de la Wolf Parade), a ieşit din ascunzătoare şi a început să verifice microfoane, să vorbească cu ceilalţi membri ai trupei. A apărut, pe bar, improvizat, şi un stand cu cd-uri şi tricouri Sunset Rubdown. Cei cinci membri ai trupei n-au avut loc pe scena mică a clubului, aşa că Spencer Krug şi Camilla Wynn Ingr (voce, percuţie) au coborât cu instrumentele de pe scenă şi s-au instalat pe spaţiul rezervat publicului. Concertul a început puţin înainte de miezul nopţii.
Spencer Krug nu a dezamăgit la nici un nivel. Între piese, vorbea cu publicul, maxim 20-30 de oameni. Nu se înghesuia nimeni, oamenii nici nu îndrăzneau să înainteze prea mult spre scenă. Camilla ne-a spus să venim mai aproape dacă simţim nevoia. Am simţit-o. Vorbea în franceză şi zâmbea tot timpul. Spencer Krug se scuza când lovea pe cineva din public cu chitara sau cu vreun cablu.
Făceau pauze lungi între piese ca să vorbească, să povestească (“Ieri am cântat la Paris, azi suntem în Lyon şi mâine? Ce era mâine?”), să îşi regleze instrumentele şi să bea apă. “E teribil de cald aici”, Krug îşi şterge picăturile de apă care îi alunecă pe nas. Cântă implicat, sare de pe scaun apoi se aşază din nou ca să ajungă la microfon, loveşte clapele ca şi când totul ar depinde de asta. În stânga are toba mare cu care ţine ritmul alături de tobar. Cei cinci schimbă instrumentele între ei de la o piesă la alta, la un moment dat Krug cântă şi la orgă şi la chitara şi spune că e prima oară când încearcă să facă aşa ceva. Îi iese de minune.
După prima piesă, publicul pare hipnotizat. Din când în când, vaporul dă senzaţia că se clatină de la zgomot şi oameni. Piesele au versuri aparent lipsite de orice logică (“I don’t really want to swim with you” – repetat obsesiv, molipsitor, deprimant şi optimist în acelaşi timp), dar din când în când apare un fragment care explică (“And if I ever hurt you, It will be in self-defense”). Alte piese au fragmente lungi lipsite de versuri, monopolizate de clape şi chitări.
De pe puntea vasului, senzaţia se amplifica. Auzeam clipocit de apă şi finalul de la Magic vs Midas: “See, you made up a list of your luckiest stars/and you made me familiar to you in the dark, when you said that you wish you were worse than you are”. O piesă care, ca şi Shut Up I Am Dreaming şi Us Ones in Between – suna destul de nefinisat şi brut ca să impresioneze şi să livreze mesajul nealterat. În final, am înţeles raţiunea acelui concert la care au venit doar 30 de oameni, dar şi amplasarea in clubul de pe apă. Făceau, practic, parte din concert.

No comments: